Croația și UE: zece ani după

În urmă cu zece ani, Croația a devenit cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene și, de atunci, și-a atins cele mai importante obiective strategice și a redus într-o oarecare măsură decalajul de dezvoltare față de membrii “istorici”, însă, ca urmare a deschiderii ușilor europene pentru lucrătorii săi, se confruntă cu o emigrație uriașă a populației. Aderarea la UE este unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Croației, alături de aderarea la NATO, care a fost obținută cu patru ani mai devreme și care a fost principalul obiectiv de politică externă al Croației încă de la independență.

Croația și-a depus cererea de aderare la 21 februarie 2003. Comisia a evaluat pozitiv cererea în aprilie 2004. Deja două luni mai târziu, la 18 iunie 2004, Croației i s-a acordat statutul oficial de candidat la aderare și ar fi trebuit să înceapă negocierile în martie 2005, dar cu condiția unei cooperări depline cu Tribunalul de la Haga, care a insistat asupra arestării generalului fugar Ante Gotovina.

Prin urmare, negocierile au fost amânate cu câteva luni. Acestea au început în cele din urmă la 3 octombrie 2005, după ce procurorul-șef de la Haga, Carla del Ponte, a confirmat cooperarea deplină a Croației cu Tribunalul Penal Internațional. Negocierile croate au fost de lungă durată, cinci ani și nouă luni, mai mult decât orice alt membru actual^[1 ]. Ultimele capitole au fost închise la 30 iunie 2011 și, după semnarea acordului de aderare și ratificarea în statele membre, Croația a aderat la UE la 1 iulie 2013.

Negocierile au fost îngreunate și de cooperarea cu Tribunalul de la Haga și de veto-ul sloven din cauza unui diferend bilateral privind Golful Piran.^[2 ] În ultimul an al acestui deceniu, Croația și-a atins toate obiectivele de integrare europeană: la 1 ianuarie 2023 a devenit membră a zonei euro și a spațiului Schengen.

Beneficiile aderării la Uniunea Europeană

La trei ani și jumătate de la cutremurul care a devastat Croația, reconstrucția clădirilor și a infrastructurii continuă, în principal datorită ajutorului UE. Două cutremure produse în martie 2020 au avariat aproximativ 26 000 de clădiri în Zagreb, Petrinja și în județul Sisak. Pentru a repara pagubele provocate de cutremur, Croația a primit 2,5 miliarde de euro din Fondul de solidaritate al UE și din Fondul de redresare și de reziliență, conceput în cadrul programului Next Generation EU^[3]

În cadrul acestui program, conceput cu scopul de a atenua consecințele pandemiei Covid 19, Croația va primi o sumă suplimentară de 10 miliarde EUR până în 2026 (ceea ce corespunde la 17 % din PIB-ul croat), din care 6,3 miliarde EUR sub formă de granturi și 3,7 miliarde EUR sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă.

Luând ca referință populația și PIB-ul, Croația este cel mai mare beneficiar de fonduri europene, ceea ce nu este deloc surprinzător având în vedere că este cel mai tânăr stat membru al UE. Din 2013, când a aderat la Uniune, Croația a plătit 5,3 miliarde de euro la bugetul UE față de 17,1 miliarde de euro primite, înregistrând astfel un excedent de aproape 12 miliarde de euro.

Pentru cetățenii croați, finanțarea europeană este, fără îndoială, cel mai tangibil beneficiu al apartenenței la UE. Importanța fondurilor europene a devenit deosebit de evidentă după cutremurul din 2020, dar se reflectă și în multe alte proiecte, de la podul Pelješac la instalații de regazificare și o serie întreagă de reconstrucții de căi ferate, spitale și școli.

“Vedem că Croația a progresat în ceea ce privește modul în care o percep investitorii, deoarece ratingul său a crescut. Dacă comparăm și ratele dobânzilor, acestea sunt acum printre cele mai mici din Uniunea Europeană”, a declarat Christoph Schoefboeck, președintele Consiliului de Administrație al Erste Bank^[4]

În ceea ce privește creșterea economică, la zece ani de la aderarea la UE, PIB-ul pe cap de locuitor din Croația a crescut de la 50% din media UE la 75%, reușind să se redreseze complet după criza din 2008; exporturile s-au dublat, iar rata șomajului a scăzut de la 17,25% în 2013 la 6,75%.

Prima țară de origine a lucrătorilor străini este Bosnia și Herțegovina, urmată de Serbia, Nepal, Macedonia de Nord și India. În prezent, în Croația, 10% dintre lucrători provin din țări din afara UE. Pe de altă parte, la fel ca și alte națiuni nou admise ca membre, Croația a înregistrat o pierdere substanțială de populație în ultimul deceniu și a produs o dezvoltare mai mică decât media europeană. La recensământul din 2021^[5],[5] populația Croației se ridica la 3.871.833 de persoane, reflectând o scădere de 413.056 de indivizi, sau 9,64%, în comparație cu deceniul precedent.

Acest lucru se datorează în parte participării Croației la Uniunea Europeană, unde mobilitatea lucrătorilor este nerestricționată în cadrul pieței unice. În căutarea oportunităților de angajare și a unui nivel de trai mai bun, un număr semnificativ de rezidenți croați s-au mutat în țările membre mai bogate.

Cu toate acestea, acest lucru poate oferi doar o explicație parțială, având în vedere scăderile substanțiale ale populației observate în Serbia, Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord. În plus, Germania, care nu este singura țară care se confruntă cu un deficit de forță de muncă, se mândrește cu peste două milioane de posturi disponibile, ceea ce ar putea fi invocat ca fiind unul dintre motive.

Zagreb, unde locuiesc aproximativ 20% din populația totală a țării, a contribuit cu 34% la PIB-ul național în 2018. Potrivit celui mai recent raport privind Croația al Comisiei Europene^[6], Grad Zagreb (regiunea Capitalei) a fost singurul NUTS croat care a avut în 2021 un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media UE27. Prin urmare, pentru a preveni emigrarea, este necesară o dezvoltare mai uniformă a regiunilor Croației.

Pe lângă creșterea economică și o mai bună gestionare a crizelor, apartenența la UE a permis Croației să își consolideze sentimentul de securitate și încrederea în sine. De când a devenit membră cu drepturi depline a UE, Croația participă la procesele decizionale din cadrul Consiliului UE pe picior de egalitate cu celelalte state membre și este implicată în toate procedurile-cheie de elaborare a politicilor și de adoptare a legilor europene.

În prezent, toată lumea din Croația este conștientă de marele ajutor primit din partea UE, iar majoritatea cetățenilor consideră că statutul de membru este pozitiv. Cu toate acestea, în timpul negocierilor de aderare, nu toată lumea a fost optimistă. La referendumul privind aderarea Croației la UE, doar 43% dintre alegătorii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Dintre aceștia, 66% au votat în favoarea aderării.

Probleme cu care trebuie să ne confruntăm după Schengen: Relațiile cu Belgradul și Sarajevo

Intrarea țării balcanice în spațiul Schengen, care a devenit oficială la 1 ianuarie 2023, a avut repercusiuni și asupra relațiilor cu țările vecine din zona balcanică: Bosnia și Herțegovina și Serbia, în special. Începând probabil din noiembrie 2023, intrarea în spațiul Schengen va necesita completarea unui nou formular online numit ETIAS (European Travel Information and Authorisation System)^[7], ceea ce va cauza întârzieri inevitabile în trecerea persoanelor și a mărfurilor, iar cele care vor suferi cele mai mari pierderi în ceea ce privește exporturile din cauza acestor schimbări vor fi cele două țări din afara UE.

Serbia și Bosnia și Herțegovina sunt, de asemenea, împovărate, și acum mai greu, de gestionarea rutei balcanice a migranților din Grecia și Turcia către Europa. Zagreb a intensificat controalele de-a lungul punctelor de trecere, iar acest lucru este cu atât mai îngrijorător având în vedere numeroasele incidente violente care au avut loc de-a lungul frontierei sârbo-croate și mai ales între Croația și Bosnia și Herțegovina. Unul dintre primele cazuri de acest fel a fost cel al Madinei Hussiny, o fetiță afgană în vârstă de 6 ani, care în 2017, după ce a fost întoarsă din drum la frontiera croato-sârbă împreună cu familia sa, a fost călcată și ucisă de un tren în timp ce mergea pe șine. În anul următor, aceeași poliție a tras asupra unui camion care nu oprise la semnul de oprire și a rănit nouă persoane, inclusiv doi minori. Numai în 2020, din câte știm, au fost 16.500 de respingeri în masă la frontieră.

În general, Belgradul și Sarajevo se plâng de înrăutățirea relațiilor politice și economice cu Zagreb, iar acest lucru nu pare să se îmbunătățească în viitorul apropiat, mai ales dacă Belgradul și Sarajevo rămân în afara UE.

Procesele lor de aderare au început în aceiași ani ca și cele ale Croației, dar au întâmpinat mai multe dificultăți și sunt încă blocate în prezent. Bosnia și Herțegovina a obținut statutul de țară candidată abia în decembrie 2022, după șase ani de cereri de aderare, iar acum trebuie să pună în aplicare 14 priorități-cheie pentru a începe negocierile. Serbia, care a depus cererea de aderare în decembrie 2009 și pentru care negocierile au început în urmă cu nouă ani, trebuie să rezolve mai multe probleme asupra cărora Bruxelles-ul a dat un aviz negativ. Printre cele mai controversate aspecte se numără justiția și drepturile fundamentale, libertatea, securitatea și mediul. În ceea ce privește acestea din urmă, verdictul Bruxelles-ului a fost complet negativ. La aceste chestiuni se adaugă rezolvarea niciodată realizată a disputelor istorice cu Kosovo.

Concluzii

Croația a împlinit 10 ani de când a intrat în Uniunea Europeană, iar de aproximativ un an se numără printre cele 15 țări din lume care fac parte din NATO, UE, Schengen și euro. Privind în urmă, țara a crescut cu siguranță din punct de vedere economic și a putut beneficia de stimulentele economice de la Bruxelles, dar Zagreb se confruntă acum cu problemele pe care acest proces de creștere le-a sporit în mod inevitabil: de la relația cu celelalte țări din Balcani, care sunt încă în afara UE și, prin urmare, dezavantajate, până la gestionarea migranților.

În calitate de “bun elev al UE”, Croația are potențialul de a contribui în mod pozitiv la procesul general de extindere a UE, în special în Balcani^[8], fiind un susținător fervent al unei extinderi suplimentare și, folosindu-se de experiența sa anterioară, poate oferi îndrumare și ajutor.

Din cauza dimensiunilor sale considerabile, a locației strategice și a identității europene solide, integrarea Croației în Uniunea Europeană a deviat în mai multe privințe. Cu toate acestea, după cum reiese din performanțele sale din primul deceniu, excepțiile pot fi ocazional istețe din punct de vedere politic. Croația, la fel ca renumita sa echipă de fotbal, a depășit așteptările în mai multe aspecte. Astfel, “povestea sa de succes” ar putea servi drept model pentru viitoarele extinderi ale UE și ar putea stimula integrarea europeană.

Surse

1. https://vlada.gov.hr/UserDocsImages/2016/Glavno tajništvo/Materijali za istaknuto/2014/CroatiaEU/Accession process.pdf ↑
2. https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2020-01/cp200009en.pdf ↑
3. https://dnevnievropskiservis.rs/8-eu-prioriteti/137-vesti/19193-hrvatska-je-za-10-godina-lanstva-u-eu-dobila-milijarde-evra-i-politiko-samopouzdanje ↑
4. https://glashrvatske.hrt.hr/en/economy/croatia-has-made-significant-progress-in-10-years-of-eu-membership-10819549 ↑
5. https://dzs.gov.hr/u-fokusu/popis-2021/popisni-upitnik/english/1361 ↑
6. https://economy-finance.ec.europa.eu/system/files/2023-06/ip235_en.pdf ↑
7. https://www.schengenvisainfo.com/news/serbs-bosnians-will-need-an-etias-travel-authorization-to-enter-croatia-as-of-november-2023/ ↑
8. https://www.blue-europe.eu/analysis-en/full-reports/the-eu-enlargement-in-the-western-balkans-new-challenges-after-the-war/ ↑