Agenda de politică externă a Turciei a fost modelată timp de decenii de aranjamentele politice ale Războiului Rece. Orientarea inconfundabilă a Turciei către Occident nu este un fenomen temporar. Este o tradiție care datează din anii 1920, când Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Republicii Turcia, a inițiat așa-numita “occidentalizare” a țării prin introducerea unor reforme semnificative bazate pe modelul vest-european.
În calitate de aliat geostrategic al puterilor occidentale, Turcia a jucat un rol esențial în lumea bipolară de după cel de-al Doilea Război Mondial. De la aderarea Turciei la Consiliul Europei în 1949 și de la implicarea activă în NATO în 1952, orientarea Turciei față de Occident a continuat să evolueze. Semnarea Acordului de asociere (Acordul de la Ankara) între Comunitatea Europeană (CE) și Turcia în 1963 a demonstrat intenția strategică pe termen lung a Turciei de a deveni un membru cu drepturi depline al Comunității Europene. În 1986, 25 de ani mai târziu, Turcia a depus o cerere oficială de aderare la UE. De la începutul anilor 2000, Turcia a adoptat o serie de pachete de reforme. În urma victoriei în alegeri a Partidului islamist moderat Justiție și Dezvoltare (AKP) în 2002, Turcia a făcut un pas important spre aderarea la UE, iar negocierile au început la 3 octombrie 2005.
Relațiile UE-Turcia au fost puternic influențate de ambițiile de aderare ale Turciei, iar agenda sa de politică externă a fost puternic aliniată la cea a UE. Cu toate acestea, implicarea recentă a Turciei în Caucazul de Sud și în regiunea Mării Negre indică o schimbare de la o agendă influențată de UE la o politică externă turcă mai independentă. Sfârșitul bipolarității în politica internațională în 1989 și apropierea statelor din Europa Centrală și de Est de UE, urmată de aderarea acestora în 2004, au avut un impact semnificativ asupra orientării geopolitice a Turciei și asupra percepției globale a țării în ansamblu.
Turcia și obiectivele sale geopolitice
Din punct de vedere geopolitic, Turcia are o dorință firească de a-și extinde sfera de influență dincolo de apele din jurul său. Astfel, națiunea este descrisă cel mai bine ca o putere “litorală”, aflată în permanență într-un act de echilibru între Est și Vest. Acest lucru a dus la o percepție larg răspândită conform căreia Ankara trebuie să răspundă în forță la scenariul actual. Această realitate este anterioară înființării Republicii Turce și își are originile în perioada târzie a Imperiului Otoman. De-a lungul istoriei moderne a regiunii, Rusia și Turcia au fost angajate într-o competiție existențială. Mai mulți factori contribuie la importanța strategică a Mării Negre. Aceasta are o istorie îndelungată de relații culturale, politice și economice. Ea ancorează cu succes țările din Europa Centrală și de Est în comunitatea euro-atlantică. Fără îndoială, factorii geopolitici trebuie să fie examinați în legătură cu localizarea rezervelor de petrol și gaze și cu rutele prin care țițeiul poate fi adus pe piață, cum ar fi pe tancuri, conducte și căi ferate.
Lipsa sprijinului explicit al Turciei pentru invazia Irakului de către Statele Unite și mai multe state membre ale Uniunii Europene în 2003 a marcat începutul noii strategii a Turciei. De atunci, politica externă a Turciei a adoptat în mod constant o poziție mai autonomă în politica internațională față de Statele Unite și Uniunea Europeană. În prezent, Turcia pare să urmărească un grad mai mare de manevrabilitate și să își construiască o viziune multidimensională a geopoliticii sale în regiune, creând numeroase interacțiuni cu vecinii săi și consolidându-și poziția în vecinătatea sa imediată.
Importanța geopolitică a regiunii extinse a Mării Negre a crescut în ultimii ani din cauza preocupărilor legate de securitatea energetică. Trecerea în siguranță prin Marea Egee este esențială pentru toate statele riverane Mării Negre, ale căror nave comerciale și navale au nevoie de acces la Marea Mediterană și la împrejurimile acesteia. Rusia și Ucraina se află în conflict din cauza unor frontiere nedefinite și a dominației regionale. Moscova a încercat să controleze transportul de țiței din regiunea caspică către statele membre ale UE pentru a se asigura că economia rusă beneficiază de energia din Asia Centrală cu un efort minim, în timp ce Transnet și Gasport pot transporta petrolul și gazele naturale rusești către piața europeană profitabilă la un cost mai mare. De asemenea, Gazprom a început să perceapă tarife mult mai mari pentru gazele pe care le transportă către țările din regiunea Mării Negre.
Dezvoltarea economică și internaționalizarea Turciei
De-a lungul deceniilor, economia Turciei s-a transformat de la o economie bazată în principal pe agricultură și pe o forță de muncă abundentă și slab calificată, angajată în principal în industria textilă, la o economie industrială. Este un important producător european de automobile, un lider mondial în domeniul construcțiilor navale și un producător important de produse electronice și electrocasnice, inclusiv televizoare și mașini de spălat. În sectorul electronicelor, industria electrocasnicelor s-a dezvoltat rapid, iar companiile naționale (Vestel, Beko) sunt exportatori importanți. Există o cerere în creștere pentru produsele turcești pe piețele interne, precum și în țările în curs de dezvoltare și în tranziție, deși nu este vorba de mărci de înaltă calitate, ci mai degrabă de produse cu prețuri mici și medii. Mai mulți producători auto multinaționali (Ford, Renault, Fiat, Hyundai, Toyota, Honda, Opel, Mercedes și MAN) și-au relocat o parte din capacitatea de producție în Turcia, în mare parte ca urmare a acordului de uniune vamală UE-Turcia, care permite exportul liber de bunuri pe piața unică europeană. Mărcile naționale (Otokar, BMC și Temsa) domină producția de autobuze. După cum se arată în graficele de mai jos, exporturile turcești către UE au înregistrat o creștere în 2021, iar cele legate de sectorul auto turcesc au revenit la nivelurile de dinaintea pandemiei, după ce au atins un nivel maxim în 2018.
În plus, globalizarea crescândă a economiei turcești a făcut din această țară un investitor internațional. Înainte de anii 1980, economia Turciei era mai degrabă închisă. Industrializarea de substituire a importurilor pe care Turcia a urmărit-o s-a concentrat pe piețele interne, iar majoritatea firmelor private deținute de stat sau subvenționate de stat nu aveau stimulente și oportunități pentru a se extinde pe noi piețe. Cu toate acestea, creșterea prețului petrolului și dificultățile economice din anii 1970 au forțat Egiptul să își deschidă economia. Într-o schimbare dramatică a politicii economice, Turcia a început să promoveze orientarea spre export ca principală strategie de creștere industrială. Ca urmare, guvernul a încurajat semnificativ producția de export prin plata a 30% din costurile de export ale companiilor și prin oferirea de economii la costurile de energie și transport.
Strategia de comerț exterior a Turciei s-a schimbat atât în ceea ce privește ideologia, cât și în ceea ce privește punerea sa în aplicare. Ahmet Davutolu, protagonistul central al noii politici externe, a pus accentul pe importanța profunzimii strategice: în loc să se afle la periferia Europei, Turcia, în calitate de țară situată strategic, ar trebui să își folosească poziția pentru a-și construi propria importanță regională. Ca urmare a acestei strategii, Turcia a adoptat o politică externă de “zero probleme” față de vecinii săi și a căutat să cultive imaginea unui stat comercial care a acordat prioritate relațiilor comerciale pozitive în detrimentul conflictelor politice internaționale neproductive. Împreună cu o redresare economică puternică la începutul secolului XXI, această abordare a sporit importanța relațiilor regionale și globale. Importanța economică a regiunilor învecinate (Balcanii, Caucazul, Orientul Mijlociu și Africa de Nord și Asia Centrală) a crescut după criza financiară din 2008. Acest lucru a însemnat nu numai o creștere a volumului schimburilor comerciale cu aceste regiuni și țări, ci și o creștere a activității de investiții. În secțiunile următoare, vom examina diferitele tipuri de investiții străine directe ale Turciei în străinătate, acordând o atenție specială Europei de Est.
Investițiile străine turcești în Europa de Est
În ceea ce privește ISD nefinanciare în străinătate, Germania și Austria sunt principalele destinații, alături de Elveția și Țările de Jos. Există, de asemenea, o legătură între ponderea populației turcești în țările din Europa de Vest și aceste țări. Dintre țările în tranziție din Europa de Est, Rusia, Azerbaidjan, România, Bulgaria și, mai recent, Balcanii de Vest sunt principalele destinații de investiții ale Turciei. În ciuda faptului că țările din regiunea Visegrad nu se numără printre principalele destinații de investiții pentru capitalul turc, experiența regiunii în ceea ce privește investițiile turcești merită analizată.
Deși valoarea totală a investițiilor în Europa de Est este mai mică decât în Europa de Vest, mai multe companii au investit acolo. Acest lucru sugerează că întreprinderile mai mici, care își asumă mai multe riscuri, au investit mai mult în Europa de Est, în timp ce întreprinderile mai mari, cu un capital mai mare și cu expertiză de piață au investit mai mult în Europa de Vest. Multinaționalele care au investit în Europa de Est au fost mai flexibile în ceea ce privește adaptarea la condițiile locale; acestea nu au fost descurajate de ambiguitățile juridice și de obstacolele birocratice în obținerea de licențe și permise, deoarece s-au confruntat cu probleme similare acasă. Este clar că aceste companii își exploatează avantajele strategice, care decurg din cunoștințele pe care le-au dobândit în urma activității în Turcia și în regiunile învecinate. Cu toate acestea, factorii specifici țării, cum ar fi proximitatea geografică și culturală și disponibilitatea unei forțe de muncă ieftine și calificate, reprezintă, de asemenea, avantaje cheie.
În prezent, Europa de Sud-Est (Balcanii) este și mai importantă pentru investitorii turci: multe companii investesc în regiune ca o piatră de hotar pentru a deveni actori regionali. Acestea investesc în principal în infrastructură (comunicații, finanțe, comerț cu amănuntul, turism și drumuri), deși rolul industriei prelucrătoare este în creștere. În pofida acestui fapt, Turcia rămâne o țară relativ întârziată în regiune. Companiile din UE au preluat controlul unor industrii-cheie (cum ar fi Deutsche Telekom din Germania în domeniul telecomunicațiilor sau OTE din Grecia în domeniul bancar). Grecia continuă să joace un rol economic crucial în regiune, deși a fost puternic afectată de criza financiară. Turcia a rămas în urmă în ceea ce privește vizarea industriilor-cheie, obiectivele rusești, de exemplu în sectorul energetic, subminându-i eforturile. Mai multe caracteristici ale planului de investiții al Turciei în Europa de Sud-Est sunt relevante pentru alte regiuni învecinate. Investițiile financiare sunt cruciale; introducerea băncilor turcești într-o țară a deschis calea pentru relațiile comerciale ulterioare, oferind investitorilor informații valoroase specifice unei țări.
Atractivitatea Europei de Est
După 2004, atractivitatea noilor state membre ale UE din Europa de Est a crescut. Pentru multe companii, beneficiile oferite de statutul de societate internațională au fost ele însele un factor important pentru a investi în străinătate. Multe IMM-uri orientate spre export sau companii mari au dorit să își consolideze lanțurile valorice și să faciliteze integrarea regională prin investiții în străinătate. Deși Balcanii obișnuiau să fie primul pas în străinătate pentru majoritatea companiilor turcești, țările din Europa Centrală și de Est pot fi, de asemenea, o opțiune bună pentru cei care doresc să se deschidă către piețele europene.
De asemenea, regiunea a beneficiat de pe urma aderării la UE prin creșterea sprijinului financiar al UE pentru investiții în infrastructură. În special în comparație cu Orientul Mijlociu, infrastructura îmbunătățită din regiunea Europei de Est a creat un mediu de afaceri mult mai bun. În plus, companiile de construcții turcești au participat la unele dintre investițiile finanțate de UE, cum ar fi implicarea Gülermak în construcția metroului din Varșovia și a autostrăzilor din Polonia. Activitatea sporită de investiții și de consum a sectorului privat a fost, de asemenea, atractivă pentru companiile turcești, care au inițiat sau au participat la mai multe proiecte de construcții comerciale (centre comerciale, clădiri comerciale și rezidențiale).
În plus, importanța sprijinului guvernamental în atragerea investițiilor străine directe este în creștere. Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est încearcă să atragă investitori, iar Turcia este una dintre principalele ținte, datorită proximității, performanței economice dinamice și interesului tot mai mare pentru investiții în regiunea Europei de Est. Stimulentele pentru investiții oferite de autoritățile naționale și locale au devenit, de asemenea, un factor decisiv. Majoritatea țărilor din regiune încearcă să atragă investiții străine directe, în special în sectoarele de producție și de servicii cu utilizare intensivă a tehnologiei, iar autoritățile de promovare a investițiilor acordă diverse tipuri de stimulente. Într-un caz recent din 2018, Agenția maghiară de promovare a investițiilor (HIPA) a obținut un pachet de stimulente cu finanțare guvernamentală de 50% pentru a sprijini proiectul de investiții de mai multe milioane de euro al companiei Metyx pentru extinderea facilității sale de producție de materiale compozite din Kaposvár.
În cele din urmă, disponibilitatea unei forțe de muncă calificate și costurile relativ scăzute ale forței de muncă au fost, de asemenea, factori de atracție. Salariul minim și costurile totale ale forței de muncă sunt cu aproximativ 10% mai mari decât în Turcia, ceea ce înseamnă că investițiile cu utilizare intensivă a forței de muncă sunt mai degrabă realizate în țările cu salarii mici din sudul și estul Europei. Cu toate acestea, o problemă recentă menționată de mai mulți investitori este incapacitatea de a găsi suficientă forță de muncă în țările din Europa de Est. Tinerii se mută în Europa de Vest pentru a găsi un loc de muncă, în timp ce se încearcă suplinirea deficitului de forță de muncă cu lucrători temporari din țările vecine, cum ar fi Ucraina și Belarus.
În concluzie, Europa de Est reprezintă o punte pentru investițiile turcești către continentul vestic și o ocazie pentru beneficii economice reciproce. În conformitate cu obiectivul Turciei de a-și spori independența cu o poziție multifațetată pe scena internațională, există o mare probabilitate ca legăturile și parteneriatele actuale să se consolideze – deschizând calea pentru o dezvoltare economică sporită în regiunea Europei de Est.
Referințe
Szigetvári, T. (2020). Investițiile turcești în Europa Centrală și de Est: Motivații și experiențe. În: O.K: Szunomár, Á. (eds) Întreprinderi multinaționale cu piețe emergente în Europa Centrală și de Est. Studies in Economic Transition.
Ayden, Y., Demirbag, M., & Tatoglu, E. (2018). Multinaționalele turcești. Intrarea pe piață și strategia post-achiziție. Cham: Palgrave Macmillan.
Culpan, R., & Akcaoglu, E. (2018). An Examination of Turkish Investments in Central and Eastern Europe and the Commonwealth of Independent States (O examinare a investițiilor turcești în Europa Centrală și de Est și în Comunitatea Statelor Independente). În S. T. Marinova & M. A. Marinov (Eds.), Foreign Direct Investment in Central and Eastern Europe (pp. 181-200). Londra; New York: Routledge.
Djurica, D. (Ed.). (2015). Consolidarea cooperării economice între Europa de Sud-Est și Turcia. Sarajevo: Consiliul de cooperare regională.
Egresi, I., & Kara, F. (2015). Foreign Policy Influences on Outward Direct Investment (Influențe ale politicii externe asupra investițiilor directe externe): The Case of Turkey (Cazul Turciei). Journal of Balkan and Near Eastern Studies, 17(2), 181-203.
Anil, I., Tatoglu, E., & Ozkasap, G. (2014). Proprietatea și opțiunile privind modul de intrare pe piață ale multinaționalelor din țările emergente într-o țară în tranziție: Evidence from Turkish Multinationals in Romania. Journal of East European Management Studies, 19(4), 413-452.
Berktay (2013). The Turkish – Slovakian Relationship Experiences Its Golden Era. TUID
Uray, N., Vardar, N., & Nacar, R. (2012). International Marketing-Related Outward FDI Motives: Turkish MNCs’ Experience in the EU. În R. van Tulder, A. Verbeke, & L. Voinea (Eds.), New Policy Challenges for European Multinationals (pp. 305-338)
Glowik, M. (2009). Strategii de intrare pe piață: Internationalization Theories, Network Concepts and Cases of Asian firms ( Teorii ale internaționalizării, concepte de rețea și cazuri de firme asiatice). München: Oldenbourg.
